Astazi pe 3 mai 2012 s-a turnat elevatia. A fost adus beton superior C16/20 si constructorii au estimat initial 12mc.
Dupa sosirea primului transport de 7mc au constatat ca mai trebuie 7,5mc in loc de 5mc, dar cand am sunat la Readymix al doilea transport plecase deja si a trebuit sa vina a treia cifa cu doar 2,5mc – bineinteles cu taxa de transport aferenta.
Una peste alta, turnarea a fost rapida si la ora 13:00 lucrarea era gata.
Pe 2 mai 2012 s-a executat armarea elevatiei. Lucrul a inceput pe la ora 7:30 dimineata si s-a terminat la ora 17:00.
A fost nevoie si de generator in timpul montajului. Tot miercuri s-au confectionat si armaturile pentru stalpi, care se vor monta dupa turnarea placii peste parter.
Ultima zi din aprilie a inceput cu traditionalul drum in lucru cu semafoare interminabile spre Chinteni. M-am oprit sa intreb daca baietii cu lemnul aduc la timp scandurile si riglele necesare: 2.5mc de scanduri de 15cm si 56 de rigle 5x5cm si 4 metri lungime.
Dupa aceea am plecat spre lucru, dar pe drum m-au sunat baietii ca au nevoie de cuie pentru beton. Sunt niste cuie speciale din fier de calitate si cu striatii. Betonul se intarise foarte tare dupa mai putin de doua zile si cuiele normale se indoiau.
Am mers apoi sa asist la cantarirea si incarcarea fierului fasonat de la furnizor inainte de a-l transporta pe santier.
Constructorii au terminat pana seara la 19:00 tot cofrajul elevatiei, si urmeaza sa monteze barele si etrierii.
Sambata 28 aprilie 2012 am programat turnarea talpilor fundatiei. E vorba de partea de jos a fundatiei care e formata doar din beton clasa de rezistenta C12/15 (fosta B200). Initial au fost estimati 26mc de beton, dar a fost o cantitate mai mare.
Pentru ca pe strada de la drumul principal pana la parcela este o inclinatie destul de mare in fiecare cifa (cisterna cu beton) am comandat sa aduca doar 7mc in loc de cantitatea maxima de 9mc sa nu se scurga la transport. Dupa primele 3 cife de 7mc constructorii au estimat ca mai este nevoie de 10mc, asa ca in total au fost 4 cife de 7mc si una de completare cu 3mc, in total 31mc.
Pompa stationara a ajuns pe la ora 8:45 si prima cifa cu beton abia pe la ora 10:00. Dupa prima pompare n-a trebuit sa asteptam prea mult pentru ca urmatoarele cife erau trimise la intervale regulate. Toata operatiunea de pompare si nivelare a durat doar 4 ore efectiv pentru ca aproximativ la 14:00 treaba era gata.
Saparea fundatiilor s-a facut in 27 aprilie cu un buldoexcavator CAT de 10 tone.
Dupa decopertarea pamantului vegetal, constructorii au trasat axele cu sarma si apoi au marcat locatia santurilor cu praf de var. Chiar daca era destul de mare utilajul s-au miscat repede. Pe parcursul sapaturii se verifica permanent adancimea santurilor fata de cota zero.
Dupa sapatura baietii au aranjat cu harlete si lopeti marginile si pamantul ramas pe fundul santului. Au construit apoi din lemn doua cutii pentru golurile in fundatie pe care le-au montat in santuri conform proiectului.
Dupa doar trei zile de la inceperea sapaturii, constructia fantanii s-a terminat.
La aproximativ 3m s-a gasit apa si adancimea totala este de 5.4 metri. E formata din cinci tuburi de 1m inaltime, 1m diametru exterior si 0.8m diametru interior, care se sprijina pe un rand de piatra in partea de jos.
Cand au coborat fantanarii al patrulea tub cablul macaralei s-a rupt si tubul patru l-a spart pe al treilea in mai multe bucati. Baietii au incercat sa-l aranjeze, dar dupa vreo ora s-au dat batuti si l-au scos afara bucata cu bucata. Totusi cateva parti le-au folosit pentru a umple golul dintre tub si peretele exterior al sapaturii.
A fost adus si un metru cub de “margaritar” (pietris spalat de maxim 2cm) pe care l-au pus de jur imprejurul tuburilor pe exterior si in fundul fantanii pentru filtrarea apei.
In final am mai cumparat un tub de 0.5m inaltime pe care l-am pus deasupra pentru siguranta.
Ieri dimineata s-a facut detectia apei pentru fantana si s-au sapat aproximativ 2m.
Pentru detectie s-au folosit doua anse de alama “indoite dupa catalog” dupa cum spunea domnul din imagini.
Astazi a sosit topograful si impreuna cu constructorii au trasat axele constructiei, si de ele se va tine cont la saparea santurilor pentru fundatie.
Pana au fost gata calculele axelor baietii au construit un WC in coltul nordic al parcelei.
Aproape la jumatatea distantei de pe drumul neasfaltat care ajunge la teren nu am mai putut urca cu masina…pamantul era foarte moale si alunecos.
Organizarea santierului a inceput cu calculul de catre constructori a necesarului de lemn.
Am comandat 3.6mc de scanduri si barne de brad. Transportul a ajuns la noi in aproximativ o ora si jumatate.
Baietii au terminat de construit baraca in 4h si au inceput sa puna balizele care arata cota zero a casei.
A venit si un buldo-excavator sa mute valul de pamant de la intrarea pe parcela.
Plouase foarte tare in noaptea dinainte si se vede si in ultimele poze cum aratau incaltarile.
Ne-am inarmat cu lopata, cazma, topor, ruleta si flacoane cu apa. Am plantat doi meri, un visin, un cires, un prun, un par, trei coacazi negri si trei coacazi rosii.